A caelo usque ad centrum

Sunt multe lucruri care
Își pierd din rațiune când mă privești.
Mi se răstălmăcesc vorbele în gând
Și-mi susură în tâmple doar
Vuietul rece de la Marea Nordului,
Cel în care mi-am țesut
Multe Începuturi și Sfârșituri
Ce au ajuns să fie
Aurore boreale.

Sunt multe lucruri care
Îmi șoptesc despre tine chiar dacă
Sunt lângă tine fără oprire.
Tăcerea ta are un glas anume
Și muzica lui mă curpinde în brațe
Cum violonistul așează aceeași vioară pe umăr
Și o poartă cu sine pe toate scenele
Vieții sale.

Sunt multe lucruri care
Nu mă lasă să te deslușesc.
Uneori, îți strig în neant
Și te caut în purgatoriu, răvășită
Bătând cu pumnii la porți de fier
Ce nu le-a deschis vreodată suflet de om.
Dar chiar dacă nu te înțeleg,
Mă așez pe jos cu tine,
Să fim amândoi pe-o margine de lume.

Iar apoi, în fiecare seară,
Deșirăm aurore boreale,
Viori și tăceri,
Purgatoriu și eden,
Numai ca să găsim în noi Bucuria
A tot ceea ce suntem
Și a tot ceea ce nu am fost niciodată,
Împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.