Crești.
Lumea merge fugind mai departe,
Iar noi căutăm ce am fost înainte de a te cunoaște,
Însă alături, tu dansezi în lumină
Și decoperi că umbrele sunt doar
Ceva ce te fac să râzi, nu să renunți la joc.
Crești.
Crești.
Cireșul sub care ai făcut ochii mari la florile albe
A fost plin de zăpadă și de ani ce îngreunează crengile.
Acum l-au tăiat ca să facă loc pereților,
Dar tu te uiți acolo unde era cireșul
Și îi faci cu mâna,
Ca și cum uimirea ta
L-a făcut nemuritor.
Crești.
Crești.
Podeaua devine mică sub pașii tăi tot mai hotărâți,
Ai topăit și ai alergat pe nodurile lemnului,
Fără să numeri căzăturile, ci te-ai bucurat
Că am alergat cu tine până târziu în noapte.
Oare o să ții minte, atunci când vei fi mare,
Podeaua unde toată viața devenea
Un joc mult așteptat?
Crești.
Crești.
Te țin în brațe tot mai mult,
Deși brațele mele devin tot mai nepricepute, însă
Ai învățat să mă ții strâns și de atunci ești mai ușoară.
M-ai învățat că îmbrățișările reclădesc orice inimă
Chiar și cea de mamă neștiutoare.
M-ai învățat că sunt atotputernică,
Deși la multe nu mă pricep –
Însă în ochii tăi puterea este
Să dau pagina și să desenez pe curat,
Ca și cum e primul desen din lume.
Crești.
Crești, iar eu cresc cu tine.
Mă fac mare, mă fac mică și apoi mare din nou.
Devin cu tine, mă dărâm cu tine, mă reclădesc cu tine.
Trăiesc mii de vieți prin tine, fără osteneală.
Căci ești dătătoare de viață și izvor de dragoste
Din care mă adap fără teamă
Ca să trăiesc în inima ta
Pentru totdeauna.