Despre

Soprană lirică

Interpretă de crossover opera

Profesor de canto

Scriitoare

Sunt Artist, Mamă, Soție și Om care Crede în ceva mult mai presus decât el însuși.

Iubesc, cânt și scriu la frecvențe înalte și în supra-acut.

Oameni, operă, crossover opera, blog, poezii, proză și alte gingășii.

Îmi doresc să găsesc în căușul sufletului oamenilor acel loc unde rezonează cântecul cel mai prețios al vieții, din care se pot naște doar flori ale iubirii, credinței, blândeții și frumuseții interioare.

Curiculum Vitae

Educație &

Formare

2000-2008 – activitate corală Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov

2006-2008 – cursuri de muzică ușoară la Palatul Copiilor, Brașov – professor îndrumător Pancea Ioan

2005-2008 – Școala Populară de Arte “Tiberiu Brediceanu”, Brașov, secția Canto Clasic

2011 – 2015 – Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca – secția Interpretare vocală – canto

2014 – Masterclass canto cu soprana Leontina Văduva, Deva

2016 – 2018 – Universitatea Transilvania, Facultatea de Muzică, Brașov – Masterat Stil și Performanță în Interpretarea Vocală + Modul Psihopedagogic

2017, 2018 – International Summer Music Program, organizat de Facultatea de Muzică Brașov și coordonat de Lect.Univ.Dr.Mihaela Buhaiciuc

2018 – Masterclass canto cu soprana Temeși Maria, Brașov

2021 – Cursuri online interpretare vocală “Power & Style” cu Dr. Maryann Kyle,

International Performing Arts Institute

Activitate Artistică &

Îndrumare Profesională

2006-2008 – solistă cor Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov

2005-2008 – spectacole în aer liber (festivaluri, zilele orașului) sau săli de spectacol în cadrul Palatului Copiilor Brașov și Școlii Populare de Arte “Tiberiu Brediceanu”, Brașov

2009 -2011 – solistă și membru fondator al formației Beyond Life, symphonic metal

2013-2015 – proiect cabaret și musical “The Carrey Dolls Show”, cu spectacole în Brașov, Sinaia, Poiana Brașov

2016-2019 –  spectacole în aer liber (festivaluri, zilele orașului) sau săli de spectacol ca artist independent

2017-2018 – solistă în formația New Proscenium, symphonic metal, tribut Nightwish

2018 – solistă cor Corala Catolica, Brașov (colaborare colinde)

2016 – 2017 – professor canto și mișcare scenică în cadrul unui program de musical, Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov

2016 – 2018 – predare ore private canto cu copii, adolescenți, adulți

2017 – 2018 – membru al juriului și profesor de canto pentru câștigători, competiția “Călătoria Talentelor”, organizată de către Asociația Zâmbește pentru Viitor, Brașov, pentru copiii talentați instituționalizați (orfani).

Dezîmblânzirea

Poezii

Dezîmbânzirea este întoarcerea către ce am fost creați în cer. Către ce ne-am născut să fim, în comparație cu ce am fost făcuți să fim.

Venim pe lume perfecți ca să aducem aminte tuturor că avem altă misiune decât ce ni s-a spus de când ne-am născut. Nu datorită faptului că ei nu au știut-o sau că ar fi dorit să ne facă rău, chiar dimpotrivă. Însă misiunea nu se spune, ea se găsește. Este deja pusă în noi din cer, dar îmbobocirea o facem singuri.