Devii părinte atunci când…

Inspirată de Zâna Scutecel și articolul ei Ai devenit părinte atunci când, m-am gândit să scriu și versiunea mea despre transformarea din om simplu în om părinte, o metamorfoză năucitoare, care te întâmplă atât de multe peste noapte, dar și în fiecare zi, fără să realizezi.

Devii părinte repede, fără să vezi încă puiul de om clipind din gene lângă tine – ci de când ai aflat că e acolo, o bucurie de celule care se dezvoltă, se înduioșează pe zi ce trece, se omenesc pe zi ce trece. Devii părinte când realizezi că tot ce faci tu de acum încolo va influența viața acestor celule perfecte care se fac totul, din nimic.

Devii părinte atunci când începi să împarți bugetul familiei pe căprării și primul lucru pe listă este consultația la doctor, uneori săptămânală, analizele interminabile și extrem de costisitoare, mai ales dacă întâmpini provocări medicale, vitaminele fără de care bumbul mic de om nu se face mare și sănătos. Crește în tine, odată cu el, o responsabilitate vicerală, nemaiîntâlnită. Devii părinte atunci când deja începi să nu mai cumperi pentru tine, căci cumperi pentru el – nu pentru că vrea sau pentru că cere, ci pentru că trebuie să îl aduci pe lume întreg.

Devii părinte atunci când începi să nu mai dormi noaptea de grija unui virus, unei analize ieșite prost, unei posibile malformații, unui posibil sindrom care sună cumplit și nu te lasă să pui capul pe pernă în liniște. Devii părinte când începi să adormi cu obrajii uzi de griji și rugăciuni pentru cineva pe care nu ai cunoscut niciodată.

Devii părinte atunci când stai la pat luni de zile, poate toată sarcina, ca să protejezi o viață mică ce se face pe rând boabă de strugure, caisă, avocado, porumb, conopidă, pepene. Ca dimensiune! Și în același timp devii părinte atunci când, cu mult efort, preiei toate sarcinile casei, curățenia, cumpărăturile, gătitul și serviciu, dar și devii entertainer, trebuie să ai idei de scoatere din plictis ori început de depresie, ca să asiguri confortul de toate felurile viitoarei mame care renunță la sine pentru a proteja o viață mică.

Devii părinte atunci când, pe nepusă masă, te rupi în bucăți sau te tai pentru totdeauna,  cu dureri ce nu pot fi exprimate în cuvinte, ca să naști viață, ca să naști om, ca să naști iubire vie. Devii Mamă.

Devii părinte atunci când te duci, mai mic ca niciodată, mai neînsemnat ca niciodată și totuși mai entuziasmat ca niciodată – să întâlnești puiul de om pe care l-ai vegheat din afara corpului mamei lui, iubindu-l din prima clipă fără ca el să fi făcut nimic, indiferent cum arată și ce face sau ce nu face…oricât de mult îl povățuiești tu. Devii Tată.

Devii părinte atunci când începi să nu mai dormi nici zilele, nici nopțile – ca să schimbi de scutec, să alăptezi, să mulgi, să cânți, să legeni, să nu faci gălăgie, să mângâi. Devii mai mult soție și mai mult soț când toate astea se fac împreună. Deveniți Doi Părinți.

Devii părinte atunci când crește puiul de om și începe să te privească, să întindă mâinile spre tine, să plângă după tine, să meargă spre tine, să te aștepte să vii. Devii părinte atunci când vii spre pui cu tot ceea ce ai, lăsând în urmă toate celelalte, fără nici un pic de durere, oftică sau frustrare – ci cu cea mai mare bucurie omenească și neomenească ce ți-a fost dat să simți. Nu prentru că durerea, oftica sau frustrarea nu sunt acolo, ci pentru că se disipează într-o secundă atunci când îți zâmbește copilul tău, privindu-te ca nimeni altcineva, cu toată atenția sa.

Devii părinte atunci când spune Mama și Tata pentru prima oară, lăsându-te leșinat într-o ploaie de lacrimi (la unii exterioare, la unii interioare…), dându-ți de fiecare dată când spune asta o forță de neînchipuit, la fel de mare ca vulnerabilitatea colosală a întregii tale ființe.

Devii părinte atunci când cauți ajutor și accepți ajutor în gospodărit sau în avut grijă de bebe, deși nu ai cerut niciodată ajutorul la nimeni și te zguduie din toate orgoliile. Da, ai nevoie să fii ajutat – da, ești om și nu poți să le faci pe toate – da, bebe va fi și mai bine dacă are un părinte odihnit și bine dispus. Devii părinte atunci când circumstanțele și viața îți pun orgoliile la zid, făcându-te să lași capul jos mai des și să devii mai simplu în toate felurile.

Devii părinte atunci când ieși din tine și din tot ce ai fost vreodată, ca să faci imposibilul posibil pentru copilul tău, de când e boabă nenăscută și până închizi ochii. O faci tainic, în șoaptă, în urlete, în nemernicie, iar și iar, fără oprire, cu toată dragostea ce poate fi născocită în inima unui om pe pământ.

Devii părinte o dată și apoi devii în fiecare zi, de mai multe ori pe zi. Devii și te transformi, fără să măsori și fără să înțelegi mereu ce se întâmplă, fără să aibă sens în ochii altora și fără să simți să ceri permisiunea cuiva pentru ce faci. Devii și crești, odată cu un pui de om, apoi te faci mic la loc și iarăși mare, zburând dintr-o lume în alta, doar ca să nu-ți pierzi flexibilitatea minții și a spiritului ludic. Devii și te desăvârești (dacă vrei), dar nu încetează niciodată să fie o uimire fără sfârșit, pentru că nu te pregătește nimeni pentru asta în nici un fel. Rămâi fără glas, cu mintea goală și inima plină – în fața unui om care e atât de mult și atât de puțin ca tine, dorind să îl îngrijești necondiționat și să îl prețuiești cu abundență. Te face supraom și te face neom în același timp. Te face tot ceea ce poți fi și nimic din ceea ce ești, pe loc.

Devii părinte repede și nu mai poți fi ne-părinte niciodată.

Și nici nu vrei, pentru că este… cel mai tare dar pe care îl poți primi vreodată de la lumea divină – un dar nemeritat, nemuncit și neanunțat, dar darul care te va transforma cel mai mult în fiecare clipă, învățându-te să iubești așa cum tu ai fost iubit când ai venit din nimic, de către părinții tăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.