Odiseea somnului în brațe a bebelușului

Somnul bebelușului meu este cea mai mare aventură posibilă. Este ceva ce se schimbă constant, la fel ca ea și devine din ce în ce mai drăgăstos, la fel ca ea. Nici un sfat din afară nu m-a ajutat să schimb ceva din acest proces și cumva, intuitiv, în mizul inimii mele, nici nu am vrut. Am dorit să sacralizez acest moment ca fiind momentul nostru perfect de a ne uni mai mult, de a ne consolida dragostea, de a sta îmbrățișate mai mult timp singure, fără să ne spună nimeni ce avem de făcut. Am putut face asta abia acum, la un an, căci începuturile au fost grele… și ciudate de tot. Dar cine dă verdictul în ceea ce privește propriul pui? Cine se poate enunța cu privire la ce e bun sau rău, ce trebuie sau nu trebuie făcut? Am mers mereu doar după ea, după cum a cerut și a simțit ea. A fost imposibil pentru mine să procedez altfel.

Somnul în primele 3 luni ale lui bebe

Am hotărât dinainte de a avea un copil că dacă vom avea unul, va dormi în pătuț – separat de noi. A fost o decizie personală și nu am întrebat pe nimeni ce părere are despre asta, iar la rândul nostru nu am judecat pe nimeni care a ales diferit. Am achiziționat din timp un coșuleț menit să țină în el bebelușul până la 3 luni – a stat în coșulet cam 2 luni și jumătate, lângă noi. Mă trezeam la fiecare oră să o verific dacă respiră – de fapt asta a fost obsesia mea supremă – respiră copilul? Pentru că auzisem multe povești despre cum bebeluși care s-au întors cumva anume s-au sufocat și mi-era o frică teribilă. Am pus-o pe o parte din prima zi, așa cum am fost sfătuită în maternitate, în cazul în care îi vine înapoi lapte să nu se înece. Nu am folosit pernă niciodată, doar păturică de învelit și în primele 2 luni am făcut-o sărmăluță (am înfășat-o ca pe vremuri), în păturici mici de formă pătrată și apoi în păturică de înfășat specială, cu scai. De fapt, soțul meu o înfășa foarte bine, căci eu habar nu aveam și mi se desfăcea mereu păturica. La el, era bine strâns și dormea foarte bine înfășată de el.

De adormit, o adormeam pe noi. Adormea în brațe, legănată sau nu, dar simțind pielea noastră, indiferent care. Pe mine putea dormi și 3 ore întregi, lucram sau mă uitam la film, era la fel pentru ea, căci stătea agățată de mami ca un pui de koala și dormea adânc. Dormea și pe vorbit, gălăgie ușoară de film, de multe ori povesteam și ea adormea. Asta a ținut până pe la 8-9 luni, când a început să aibă nevoie de mai puțini stimuli pentru a adormi (adică începeau să o distragă diverse lucruri și nu-i mai ardea de somn). O mutam greu în pătuț seara, căci dacă o puneam jos, se trezea. Până pe la 4-5 luni, patul avea… spini! Oricând o așezam în pătuț, se supăra foarte tare și trebuia să o luăm iar în brațe. O luam, de fiecare dată, cu dragoste și răbdare.

De ce nu lași bebelușul să plângă până adoarme? Se obișnuiește în brațe și nu mai poți face nimic!

Am încercat o singură dată să o las să plângă până adoarme și am plecat din casă, nu am putut rezista să aud plânsetele, lăsând-o cu mama mea să o supravegheze (copilul nu a rămas deloc singur în cameră dar nu vedea adultul de lângă el). Stăteam la geam și ascultam cum plânge… după 45 minute de chin, m-am dus la ea și am adormit-o în brațe. A fost singura dată când am făcut asta și nu se va mai întâmpla niciodată. Unele mame pot, altele nu. E în ordine să nu poți și să găsești alternative care ți se potrivesc ție.

Foehn-ul și alergatul cu căruciorul – o aventură cu capăt

Între 2 luni și jumătate și 4 luni, cea mai mare aventură a fost adormitul cu foehn. Se liniștea din plâns isteric cu foehn, adormea cu foehn, visam și noaptea foehn. Noroc că era bun, că a făcut față și încă funcționează și azi! Nimic nu putea fi calm fără foehn și apoi a început faza cu adormitul în cărucior, căci el a făcut trecerea de la coșuleț la pat. Totuși, adormitul în brațe a devenit desuet pentru o perioadă și nu a mai adormit deloc acolo. Voia doar legănată, plimbată și alergată cu cărucior, 30-40 minute + foehn dacă se poate, în același timp. Alergam în cerc în curte de multe ori, ca să audă încă foehnul atârnat pe geam. Nu a fost o perioadă foarte amuzantă, cumva minutele păreau mult mai lungi și energia scădea văzând cu ochii. Apoi am încercat treptat să o mut din cărucior după ce a adormit în pătuț. La început eram foarte fricoasă și pentru că nu era tare mâna și gestul, se trezea, desigur. Apoi am devenit tot mai bună și reușea să nu se trezească, să doarmă primul somn până la lapte în pătuț. Totuși, dacă se trezea și plângea, trebuia să o adorm iar în căruț și se strica totul. Ca să fie legănată cum trebuie, în sufrageria cu pricina am pus un covor rotund care să îi mai dea câteva bobârnace la căruț când urcă și coboară de pe el – a ajutat la adormit.

De la căruț la pătuț de la 4 luni încolo

De la 4 luni și ceva am reușit să reluăm obiceiul adormitului în brațe și în același timp, odată cu schimbarea casei și a orașului în care locuiam, am impus dormitul în pătuț, în camera ei (pentru că ne-am mutat la casă și am putut face noi camerele, am făcut lângă camera noastră camera ei, urmând să doarmă doar acolo, cu ușile deschise).

Poate mă întrebați de ce nu am adormit-o la sân sau la biberon. Nu am putut alpăta deloc, iar după ce a împlinit 3 săptămâni nu am mai avut lapte, deși foloseam toată ziua pompa așa cum am fost îndrumată de către consilierul în alăptare din maternitate. Dar povestea asta o las pentru altădată. Cât despre biberon, a adormit seara la biberon doar într-o scurtă perioadă, pe la 8-10 luni, mângâiată și șș-ită, pe întuneric. În rest, nu a funcționat niciodată, mâncatul a fost mereu ceva serios și tratat ca atare. Tot atunci s-a atașat și de prima jucărie de somn, pe care eu am vrut să i-o impun fără succes de când era mai mică. Un șoricel gri cu păturică, știți jucăriile acelea ca o batistă cu căpșor de pluș. Nu se mai desparte de el de atunci, este semnul că îi e somn când îl ia în brațe și semnul meu că e vremea de nani când i-l aduc.

A rămas să o adorm în brațe de când ne-am mutat la casă… câteva luni a trebuit să alerg în sufragerie 20-40 minute cântând „Povestea unui Ciobănaș” și „Cucule, pasăre sură.” NU a acceptat să doarmă la nimeni altcineva, plânsete aprige și întins mâinile către mine unde, ca prin farmec, punea capul pe umăr și se liniștea pe loc. După ce a făcut un an, am hotărât să o adorm doar în camera ei, fără să mai alerg și am cântat mai puțin. Acum ne aflăm în acest punct, când avem diverse ritualuri de afecțiune (ne privim în ochi, stăm nas în nas) înainte de adormire și adoarme în 10, maxim 20 minute după ce stă în brațe să se relaxeze, mă strânge în brațe, mă adulmecă, se bagă cu năsucul în pielea mea, se foiește.

Adormirea ei este și momentul meu de liniște supremă din zi – deocamdată mă bucur de asta de 3 ori pe zi. Este și momentul în care îmi enumăr recunoștințele zilei, mă rog și îmi readun gândurile pentru ce am de făcut în continuare. Cumva, mi-am făcut și eu o rutină ca în brațele ei, să mă resetez, să mă îmbunez, să las toate ce au fost în ultimele ore și să fac mai bine, mai blând, cu mai multă dragoste.

O să obosești! Nu te doare spatele?

Ei nu! Obosesc și mă doare spatele, dar mă focusez foarte mult pe liniștea ei și starea ei care se transformă în brațe. Îmi dau seama că ne lipsește momentul alăptării și a lipsit dintotdeauna. Încerc cumva să creez acest moment în timpul statului în brațe înainte de somn, ca să fim doar noi două și să venim către pace împreună. Durerile fizice sunt irelevante atunci când ai un bebeluș și cred că este valabil pentru orice mamă din lume – suportăm orice. Pentru că încă mă trezesc noaptea de 2 ori pentru lăptic, dimineața sunt mereu destul de înțepenită și mă doare fiecare mușchi al spatelui, dar mai ales lombara. Am început să fac pilates și yoga, să am mai multă grijă de mine. Nu voi sacrifica statul în brațe pentru confortul personal pentru nimic în lume. Însă și asta este o alegere personală și este perfect în regulă dacă altă mamă alege în alt fel, atât timp cât este ceea ce își dorește și simte că e mai bine pentru puiul ei.

Locul meu preferat din lume a fost mereu în brațe. În brațe la părinții mei, apoi în brațe la soțul meu și acum am înnoit lista cu brațele copilului meu. Cu cât mai mult stat în brațe, cu atât mai bine! Iubirea nu este niciodată prea multă și… cred că așa vreau să procedez în tot ceea ce urmează ce acum înainte.

Care este experiența ta cu somnul bebelușului? Ce te-a ajutat cel mai mult? Scrie-mi în comentarii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.