Strigăt Mut

În Neputință, în haos și în țipăt

Se pierde glasul cuibului de cuc.

Se spulberă ce-avea să fie cumpăt

Și se cutremură smerit în mine – tot ce în palme pot să duc.

 

Eu cred în vise ce mor surde

La capăt de lume și frunte de vid.

Dar dacă doar vântul năprasnic mă aude,

Mai bine îngenunchiez în mine și mă-nchid.

 

Aproape tot glasul nopții mă străpunge

Cu sabia indiferentă de tăcere

A mai rămas un clin de lună să se culce

Pe umărul meu rece fără stele.

 

În Neputință, în haos și în țipăt

Aud un strigăt stins de suflet mut.

Nu vreau să-ți stric nici începutul, nici un capăt,

Căci te aud și-n noapte, și-n eter, și-n lut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.