Mi-am făcut cuib

Sub streașina frunții tale

Și surâsul stelelor blajin –

Te adorm de după lemnul binecuvântat.

 

Patul tău, plăpând și tainic,

Ascunde vise mărețe și pure

De pui de înger care

Își poartă acum aripile la glezne.

 

Iar aripile, puternice și cutezătoare,

Aleargă prin visele toate

Și prin realități cu cântec mereu nou,

Ca să te crească până la cer.

 

Te mângâi fără să mai număr,

N-am numărat niciodată.

Cu tine, timpul e ca un pârâu de munte:

Aprig și sacru.

 

Tu oftezi și nu vrei să adormi,

Ca toți puii de pasăre măiastră –

Mai au încă miracole de descâlcit

Și tăceri de pus în cuvinte.

 

Mi-am făcut cuib lângă patul tău

Ca să veghez aripile măiastre

Ale unui suflet pe care

Îl voi iubi îngenunchiată

Până la sfârșitul lumii.

 

Și când o fi mai zbuciumată viața

Nu uita de cuibul brațelor mele.

Oprește-te din joc sau din lupte

Și pune aripile pe pernă

Să te adoarmă mama.

 

 

Share :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.