Sfârșitul unui an este mereu un moment bun de aducere aminte, dar și de planificat pentru anul care vine.
Așadar, în primul rând, o să folosesc acest moment pentru a-ți spune un mare MULȚUMESC pentru că ești aici, alături de mine, urmărind activitatea mea în mediul online și FELICITĂRI că ești aici pentru tine, pentru vocea ta, făcând eforturi reale de a o înțelege, de a o desluși și de a o transforma.
Promit să îți aduc mereu ceva valoros în fiecare articol, în fiecare video, în fiecare curs pe care îl creez pentru solistul vocal – cel căruia îi dedic toată pregătirea mea, toată cariera mea. Nu este pentru că așa am ales eu, ci pentru că acesta este visul lui Dumnezeu pentru mine – să fiu aici, în ajutorul tău.
Pentru că știu că acum ai o mică vacanță după sărbători, până la următoarele spectacole mai serioase, îmi doresc să îți las câteva sfaturi și îndrumări despre ce ai putea face în acest timp prețios, pentru a te ajuta tu pe tine cât mai mult.
1. Mergi la medic: fă un consult ORL și neapărat să ceri o laringoscopie (stroboscopie laringoscopică)
Adică să se uite medicul specialist cu camera video direct la corzile tale. Pregătește-te cu extra buget dacă mergi la privat, dar dacă te organizezi din timp poți prinde loc cu CAS. Te sfătuiesc să faci asta de două ori pe an. Acum ar fi un moment ideal să îți găsești și un medic „al tău” la care să mergi mereu și să îți urmărească evoluția și istoricul.
2. Dacă medicul recomandă, mergi și la un foniatru sau terapeut vocal.
Dacă nu ai nicio noțiune despre ce înseamnă recuperarea vocală sau terapia vocală, poți urmări acest video în care explic pe scurt acest lucru: ▶️ În ce constă TERAPIA VOCALĂ
Pe site-ul meu găsești și un set de videouri de recuperare vocală care să te ajute să testezi dacă abordarea aceasta îți face bine. Le găsești pe pagina cu vocalize, aici: https://andradan.ro/vocalize/
3. Dacă nu ai deja un profesor de canto, mergi la o lecție de probă sau în consultanță la un profesor cu care rezonezi.
Eu te pot ajuta cu o evaluare vocală prin schimb de videouri online (detalii pe site: https://andradan.ro/evaluare-vocala/), dar dacă ești în căutare de profesori din orașul tău, am făcut aici o listă cu recomandările mele (găsești și câțiva profesori de instrument): https://www.facebook.com/share/p/1DK315VECG/
4. Dacă ești solist vocal de ceva timp și simți demult că ai nevoie să îți pui la punct tehnica vocală
Dar nu ai timp sau buget pentru lecții de canto fizice, dacă ești un bun autodidact și rezonezi cu metoda mea de predare, îți recomand să arunci o privire la Cursul de Tehnică Vocală pentru Adulți.
E creat să fie parcurs în 2-3 luni (perfect până la primăvară) și la final poți alege să îmi trimiți și 10 exerciții ca să verific dacă le-ai lucrat corect –https://andradan.ro/curs-canto-online/
Dacă ești chiar la început de drum, îți recomand Cursul Vox ab Initio. Și Cursul de Canto pentru Cântăreții de evenimente dacă vrei să te lansezi în această carieră.
Ai acolo tot ce îți trebuie ca să treci la next level nu doar cu vocea, dar și cu alte perspective și obiceiuri sănătoase.
5. Fă schimbări reale în igiena ta vocală.
Bea mai multă apă, începe să iei suplimente cu acid hialuronic și vitaminele A și E, curăță nasul zilnic cu apă de mare (puf, aerosol), învață să faci inhalații (cu abur cald sau rece), nu umbla cu gâtul și capul gol iarna, atenție la alimentație (nu da apă la moară refluxului gastro-esofagian cu alimente picante, prea dulci, prea sărate, etc), atenție la cofeină – deshidratează, rărește țigările, inflamează corzile vocale.
Și… încă ceva.
La final de an, IARTĂ-ȚI VOCEA ȘI PE TINE.
Pentru fiecare sunet fals, pentru fiecare ieșit din tonalitate, pentru fiecare alunecare a vocii, pentru fiecare cântat la răceală, pentru fiecare zi în care nu ai studiat cât ți-ai propus, pentru perioade când nu ai făcut deloc exerciții vocale, pentru că încă nu ai investit cât ți-ai fi dorit – timp și buget – în pregătirea ta.
La anul… va fi mai bine, nu?
Un an plin de bucurii alese, iubire, pace interioară și… multe aplauze!