...

Știu că ai pornit anul cu multe vise și liste serioase, printre care se află și a aloca timp pentru a studia vocea ta. Altfel nu ai fi aici, citind acest articol!

Și deși știi probabil deja, pe site-ul meu găsești programe de canto de studiu pe 3 luni (Curs Tehnică Vocală pentru Adulți) sau pe un an(Curs Canto Intensiv 1 an)curs pentru începători (Curs Vox Ab Initio) și curs special realizat pentru cântăreții de evenimente (Curs Măiestrie pentru Cântăreții de Evenimente), dar poate nu ai buget pentru asta încă.

Te înțeleg perfect!

Tocmai de aceea, anul acesta împlinesc 5 ani de când postez zilnic lecții video în mediul online despre voce, care să ajute și pe cei care nu își permit să studieze cu un profesor sau să achiziționeze diverse cursuri.

Ți-am pregătit o rutină săptămânală de studiu, pe care tu să o parcurgi încet și să construiești cu pași siguri o eventuală cântare în weekend. Sau poate mai multe!

În orice caz, este extrem de important să reții faptul că nu există metode de canto care fac minuni peste noapte… există doar munca ta, zi de zi, ghidată corect.

În videourile de mai jos, cânt cu tine treaptă cu treaptă, nu las pianul singur, ca în alte seturi de vocalize de pe internet. E important pentru mine să știu că te simți în siguranță la fiecare semiton. ☺️

1. LUNI: Vocalize pentru trezit vocea

Perfecte pentru a fi cântate și de către cei care au timp doar dimineața devreme de încălzire: https://youtu.be/YN9wIGElugM?si=_v2cKFmkjsNTzL0o (10 minute)

Dacă ai doar 5 minute la dispoziție, fă aceste exerciții: : https://youtu.be/p3xm6N3_jT8?si=qISxivbtCtdgsFZG

Dacă ești răgușit și ai vocea obosită, fă doar aceste 3 minute de exerciții, de 2-3 ori pe zi: https://youtu.be/JJsr9ZgjuoE?si=_cqEHqAMmNOLC1X7

2. MARȚI: Vocalize pentru registrul mediu

„Bătătorim” bazele, ca să construim pe ceva solid: https://youtu.be/0WoOf_bRCiQ?si=1I50FN0ExaAalCiQ

+ Câteva vocalize speciale pentru a avea o voce mai dulce și caldă: https://youtu.be/nUkHyBkHmNk?si=CeCnlZgv-8pnK3zP

3. MIERCURI: 20 minute vocalize cu pai și fără pai

Ai nevoie de un pahar de apă și un pai solid de plastic tare sau sticlă sau un dispozitiv Lax Vox/DoctorVox: https://youtu.be/WphUG1F_iog?si=BcDaRtYCpl0XN41x

Dacă nu ai decât 10 minute, încearcă acest set de vocalize de bază: https://youtu.be/RfQEAd4RzwI?si=55WRtgA35Fb-4SCp

Sau 5 minute vocalize fără scuze: https://youtu.be/O4tKQZIB0vg?si=mdO325PUQCZKvrme

4. JOI: Un set complet de vocalize de încălzire

Cel mai vizionat din toate seturile mele online (peste 125 mii de vizualizări):https://youtu.be/uZ9Dkohl2k4?si=P_ECQHA_kuECFbI7

5. VINERI: Fă rost de un dispozitiv Lax Vox, DoctorVox sau un pai mai solid

De plastic sau sticlă cu un pahar sau un tub de silicon cu sticlă de 0.5 umplută cu 1/3 apă și efectuează acest set de exerciții SOVT (cu tractul vocal semi-închis): https://youtu.be/CB8CBLiXGR8?si=yKFd4gXw2bQCCkm2

6. SÂMBĂTĂ: Dacă ai deja de cântat, folosește setul de vocalize înainte de scenă: https://youtu.be/1b11PKSW2eo?si=iEuGZOMVpZ8qNAF3

Firește, e perfect și dacă nu ai de cântat și vrei să menții doar ritmul de studiu.

+ 7 minute vocalize pentru o voce mai frumoasă: https://youtu.be/2gL-DpBhcvs?si=7nCfIbHCNIsyPvZO

7. DUMINICĂ: Un set minunat pentru oricine

Inspirat de către cei care cântă în Biserică, chiar dacă este ortodoxă sau nu: https://youtu.be/-EhOWqdnM7o?si=kilbNlQOuoBzRV43

Sau: 5 minute vocalize pentru pricesne: https://youtu.be/I_I1_TyeHIU?si=1PzeE1fYgg8Mp807

Sper din suflet că această rutină te inspiră la studiu.

Dacă în unele zile nu ai spațiu sau solitudine să studiezi, lasă totuși să meargă videoul în căști chiar dacă nu poți cânta.

Știai că corzile noastre vocale vibrează și doar când ascultăm muzică? Și dacă tu asculți sfaturi și vocalize cântate corect, mintea ta va lucra la detalii, chiar și când vocea nu o face.

Toate aceste resurse sunt gratuite și le-am creat cu dragoste pentru tine.

Dacă simți că ai nevoie de mai multă structură sau vrei să aprofundezi tehnica vocală, cursurile mele sunt aici pentru tine când ești pregătit. Dar până atunci, hai să construim împreună, zi de zi, o voce de care să fii mândru.