Câteva cuvinte despre mine
Sunt cântăreață de opera crossover și scriitoare. De asemenea, mă zidește și mă înnobielează să fiu ghidul celorlalți pe Calea către o Voce frumoasă, veritabilă (în concordanță cu propriile valori și aspirații) și care este în aliniament perfect cu corpul fizic. Cu alte cuvinte, sunt și profă de canto. Această menire am primit-o devreme, dar nu am urmat-o încă de la bun început. Abia după mulți ani în care am predat oriunde am fost chemată, cu toată inima și implicarea, am rugat Cerul să îmi spună foarte clar ce trebuie să fac pe Pământ pentru a face cât mai mult bine în jurul meu. Am primit multe semne care duceau înspre a deveni profesoară și le-am urmat orbește. Acum simt să mă dedic întru totul acestei activități care mă înalță și care, sper din inimă, îmi este vocație. M-au întrebat multe persoane care este secretul reușitei mele pe plan profesional. Nu am așa multe secrete, mai ales că tot ce fac și tot ce am făcut este deja scris și vorbit pe internet în toate circumstanțele posibile. Dau din casă mai mult decât îmi propun, dar cred că mă reprezintă foarte mult asta. Sunt extrem de transparentă, empatică și mă pun la dispoziția celorlalți pentru a ajuta.
Am spus în foarte multe circumstanțe că nu talentul este cel care ne face să avem succes. George Enescu spunea că “În muzică este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este muncă.” Dacă acel 70% nu este făcut zi de zi, cu implicare și dedicare, cu 100% conștizentizare, cu o stare proactivă, binevoitoare, dorință de a afla mai mult... talentul se spulberă în năvala timpului. Și mai cred că e nevoie să fim mai smeriți când vine vorba de talentul nostru. Să lăsăm munca să vorbească pentru noi, căci talentul ni s-a dat pentru a putea evolua mai rapid, dar nu pentru a înlocui sârguința sau pentru a ne făli cu el. Ce m-a ajutat să reușesc este astfel munca depusă, am 18 ani de studiu de canto și încă mă consider la începuturile cercetărilor mele, parcă abia am început să înțeleg adevărul adevărat. Povestea mea iii De asemenea, m-a ajutat susținerea celorlalți și mai ales a mamei mele încă din adolescență, iar acum a soțului meu. Cred că e crucial să ai pe cineva care crede în tine necondiționat. Sunt mulți oameni care nu au acest lux și totuși reușesc. Cred că ei sunt adevărații eroi!
Și dragostea... dragostea curată față de muzică este în spatele a tot ceea ce sunt. Acea ingenuitate de a descoperi fiecare partitură și fiecare acord, acel abandon de sine atunci când cânt, un fel de a mă desprinde de lumea fizică și de a exista doar ca și suflet, pentru câteva clipe. Totuși, pentru cei care își doresc să afle unde am studiat până a ajunge în acest punct, am să las aici un mic CV legat atât de educația mea în instituții, cât și de experiența artistică. În afară de ceea ce va urma să enumăr, trebuie să menționez că am studiat canto în privat pe parcursul acestor ani cu profesori foarte înzestrați, ce mi-au deschis orizonturile iar și iar, fără de care nu aș fi absolvit nici școlile din listă, dar nici nu aș fi fost azi aici, încă entuziastă și fericită pentru fiecare cântec cântat
Educație și formare
- 2000-2008 – activitate corală Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov
- 2006-2008 – cursuri de muzică ușoară la Palatul Copiilor, Brașov – professor îndrumător Pancea Ioan
- 2005-2008 – Școala Populară de Arte “Tiberiu Brediceanu”, Brașov, secția Canto Clasic
- 2011 – 2015 – Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca – secția Interpretare vocală – canto
- 2014 – Masterclass canto cu soprana Leontina Văduva, Deva
- 2016 – 2018 – Universitatea Transilvania, Facultatea de Muzică, Brașov – Masterat Stil și Performanță în Interpretarea Vocală + Modul Psihopedagogic
- 2017, 2018 – International Summer Music Program, organizat de Facultatea de Muzică Brașov și coordonat de Lect.Univ.Dr.Mihaela Buhaiciuc
- 2018 – Masterclass canto cu soprana Temeși Maria, Brașov
- 2021 – Cursuri online interpretare vocală “Power & Style” cu Dr. Maryann Kyle, International Performing Arts Institute
- 2023 - Cursul de terapie vocală DoctorVox Voice Technique Level 1, București
Activitate Artistică & Îndrumare Profesională
- 2006-2008 – solistă cor Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov
- 2005-2008 – spectacole în aer liber (festivaluri, zilele orașului) sau săli de spectacol în cadrul Palatului Copiilor Brașov și Școlii Populare de Arte “Tiberiu Brediceanu”, Brașov
- 2009 -2011 – solistă și membru fondator al formației Beyond Life, symphonic metal
- 2013-2015 – proiect cabaret și musical “The Carrey Dolls Show”, cu spectacole în Brașov, Sinaia, Poiana Brașov
- 2016-2019 – spectacole în aer liber (festivaluri, zilele orașului) sau săli de spectacol ca artist independent
- 2017-2018 – solistă în formația New Proscenium, symphonic metal, tribut Nightwish
- 2018 – solistă cor Corala Catolica, Brașov (colaborare colinde)
- 2016 – 2017 – profesor canto și mișcare scenică în cadrul unui program de musical, Colegiul Național Doctor Ioan Meșotă, Brașov
- 2017 – 2018 – membru al juriului și profesor de canto pentru câștigători, competiția “Călătoria Talentelor”, organizată de către Asociația Zâmbește pentru Viitor, Brașov, pentru copiii talentați instituționalizați (orfani)
- 2022 - lansare curs de canto și tehnică vocală pentru începători "Vox, ab inito", lecții video
- 2023 - membru al juriului, specialist tehnică vocală, Concursul "Mugurii Folclorului Argeșean", realizat la Pitești în cadrul instituției Scoala Populara de Arte si Meserii Pitesti și găzduit de Teatrul Alexandru Davila Pitesti
- 2023 - lansare curs de canto și măiestrie vocală pentru cântăreții de evenimente, lecții video
- 2016 – prezent – predare ore private canto (tehnică vocală, terapie vocală și interpretare vocală) cu copii, adolescenți, adulți
500+
Cursanți din toată lumea
1000+
Lecții video
20+
Ani Experiență