Introducere în lumea uleiurilor esențiale… în sarcină

Cu fericire maximă și emoții buluc, vă mărturisesc că cele două liniuțe mi-au dat stări de îndrăgostire plină de foc, față de cineva ce nu am cunoscut încă și față de care voi simți mereu același fel de dragoste uluitoare. Aceea care nu poate fi ruptă de nimeni, de nimic și pentru binele căreia voi lupta precum David cu Goliat toată existența mea. Ce bine – mi-a plăcut mereu să fiu luptătoare și am iubit mereu să am pentru cine face asta. Dețin o îndârjire bizară de femeie independentă, care însă nu este deloc singură la nici o respirație. Bebe a venit după Botezul meu, după Nuntă și după ce toată liniștea divină s-a așternut peste inima mea și Familia noastră.

Vorbesc cu Bebe din ianuarie, de când au intrat în viața mea uleiurile esențiale. Cumva, vibrația aceea m-a cutremurat atunci și  m-a făcut să mă gândesc la cu totul alte lucruri… mai înalte, mai curate, mai perfecte. Putea lipsi un copil de pe lista de lucruri perfecte? Nu. Apoi am scos, încet încet din casa noastră o grămadă de chimicale, încercând să fac, așa cum regăsiți prin blog – detergenți, cosmetice și adjuvante în curățenie și igienă – numai naturale sau măcar cât se poate de naturale. Unele mi-au ieșit, altele nu. În unele momente m-am întors la produsele din comerț, în alte momente nu. Am răzbit. Corpul meu, cu 2 luni înainte de sarcină, nu mai suporta să bea și să proceseze alcool. Cumva, era pregătit. Cumva, l-am auzit și l-am ascultat. Totul era gata.

Primul lucru pe care l-am căutat atunci când am văzut liniuțele a fost ce uleiuri să nu mai folosesc. Voi scrie în continuare despre asta. Găsiți în mod oficial toate articolele despre Sarcină în acest Jurnal, notate chiar astfel ca și categorie de articole – Jurnal de Sarcină. Voi povesti de-a lungul următoarelor luni despre fiecare săptămână în parte, în funcție de tot ce citesc – nu vor fi numai idei despre uleiuri, dar va fi mereu vorba ȘI despre ele.

Ceea ce am început să fac este să notez tot ce citesc, să citesc enorm, să intru pe forumuri (străine) cu mămici care fac alegeri naturale și care aleg uleiurile esențiale în sarcină, am citit Gentle Babies și sunt cu What to expect when you are expecting (tr., La ce să te aștepți când ești însărcinată) lângă mine zi de zi. Am început să iau acid folic și vitamine. Și să mă rog mai mult.

Să înceapă una din cele mai frumoase aventuri ale unei femei – maternitatea !

Share :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.