Astăzi simt să îți povestesc ceva ce m-a marcat.
Este despre o fetiță de 5 ani care a făcut noduli pe corzile vocale.
Cauzele au fost mai multe: foarte mult cântat și concursuri (oboseală vocală), vorbit apăsat (țipat) și cântat din gât, fără susținerea aerului din diafragmă și fără obiceiuri vocale sănătoase.
Dar, din păcate, nu a fost singurul caz…
Am mai întâlnit o fetiță de 8 ani din Brașov, una de 12 ani cu un tătic disperat că nu mai știe cum să o ajute, și alți copii care mi-au rămas în minte.
Copiii noștri se îmbolnăvesc prea devreme de tulburări de voce.
Și de cele mai multe ori, fără să înțeleagă ce li se întâmplă.
De ce fac copiii noduli vocali?
🔸 Nu cunosc elementele de bază ale tehnicii vocale: respirație, susținere, emisie, frazare, dicție.
🔸 Învață mecanic și superficial fără să ia fiecare bucățică să o studieze temeinic, forțând astfel rezultatul.
🔸 Merg la prea multe concursuri, fără timp real pentru studiu sau odihnă.
🔸 Cântă în tonalități nepotrivite și forțează sau nu își „cântă vocea”
🔸 Cântă nazal sau cu maxilarele tensionate, în spatele gâtului.
🔸 Cântă doar pe voce de piept și urlă pe acute.
🔸 Vorbesc tare și apăsat, inclusiv în viața de zi cu zi.
🔸 Nu se încălzesc vocal înainte de cântat (da, se poate să dai și de profesori slabi care nu țin o încălzire vocală și lasă copiii doar să cânte acolo cum vor ei).
🔸 Cântă aerat, iar după mai multe disfonii netratate, ajung la noduli.
Și astea sunt doar o parte din cauze…
Ce este de făcut pentru a preveni nodulii vocali la copii
🔸 Menține o comunicare constantă cu profesorul de canto pentru a ști mereu cum evoluează vocea copilului.
🔸 Creează o rutină vocală zilnică de studiu care să pregătească micul solist vocal pentru concursurile sau spectacolele la care va dori sa participe + obligatoriu vocalize înainte de a urca pe scenă
🔸 Lecții de tehnică vocală pe înțelesul lor, încă de la primele ore.
🔸 Maxim 10 concursuri pe an – mai puțin înseamnă mai mult, pentru că vocea are nevoie de odihnă și antrenament între ele (nu cântăm pe răgușeala, pe răceală, pe oboseala sau fără vocalize)
🔸 Consult ORL anual sau la 6 luni dacă are simptome de disfonie
🔸 Foniatru și terapeut vocal dacă medicul recomandă.
🔸 Verifică mereu dacă tehnica vocală predată este una sănătoasă.
La ultimul punct te ajut eu și copilul poate începe de azi.
Am creat Cursul de Tehnică Vocală pentru Copii – un program video blând și structurat, care îi ajută să își formeze obiceiuri vocale sănătoase, chiar de acasă.
Cursul poate fi:
- un suport excelent al lecțiilor de canto existente, sau
- o bază solidă pentru copiii care încă nu au acces la un profesor, dar vor să învețe corect de la început.
Este gândit ca un joc serios al vocii: clar, vizual, plin de exerciții practice și explicații simple.
Dacă este parcurs de 3 ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri), copilul termină tot cursul în 2-3 luni de studiu constant.
La final, puteți trimite 10 exerciții filmate pe WhatsApp, iar eu voi oferi feedback personalizat, corectând erorile și încurajând micii artiști.