Peste noapte

Peste noapte ai învățat să gângurești,

Ca să ajungă la mine gândul tău crud și abia nimerit pe lume,

Ca să înțeleg că nu mai sunt singură nici când dorm

Și că somnul se va umple de dragoste plânsă în brațe.

 

Peste noapte ai învățat să-mi mângâi obrazul,

Nu țin minte să te fi învățat eu asta,

Poate doar când îți închipuiam tâmplele și susurul genelor

Când încă nu te văzusem, dar te știam cu totul.

 

Peste noapte ai învățat lumini și umbre în glas,

Să-ți frângi glasul ca să știu că ți-e greu, sau foame –

O foame nestinsă după legătura dintre om și viața în care

Tocmai a pășit, țopăind.

 

Peste noapte ai învățat să nu dai mâna,

Pentru a putea descoperi cu tot avântul ce este lumea.

Totuși, nu uita că mâna mea va fi mereu acolo,

S-o apuci degrabă dacă aripa a tremurat.

 

Peste noapte ai învățat că-i mai frumoasă

Ploaia decât lipsta ei, sunetul cositului decât a bormașinii,

Gâzele pretutindeni decât blocurile, mustățile pisicii și pietrele.

Tu știi deja cum a fost creat pâmântul

Pentru că ești atât de aproape de Începuturi și încă n-ai uitat.

 

Peste noapte m-ai învățat

Că nu trebuie să știu nimic dinainte,

Că nu trebuie să fiu într-un fel sau altul,

Că nu trebuie nimic, înaintea ta.

M-ai învățat că-i de ajuns să râdem toată ziua

Și să adormim în brațe de mii de ori noaptea

Ca să ne putem numi

Mamă și fiică

Până când ne dezvățăm și de asta

Și nu vom mai purta titluri,

Ci doar lumină una pentru alta,

În toate lumile în care vom păși,

Peste noapte.

Share :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.