Mi-ești soare de primăvară,

Cu bucurie nespusă după ger năprasnic

Și cu dinți, șuierând printre raze,

Atunci când bați din picior.

Mi-ești soare.

 

Mi-ești nesomn dulce în care trăiesc

Mai mult decât alți pământeni

Nedormind, altfel decât ei, viața.

Uneori aș pune capul lângă tine,

Dar mă strigi din nou și totuși

Mi-ești cea mai dulce odihnă.

 

Mi-ești cântec de statornicie,

Lângă tine devin răbdătoare și hotărâtă,

Ca o stâncă de care se spulberă valurile,

Apele tenace ale lui “Nu vreau!”

Printre toate tornadele vieții,

Mi-ești liniște și cântec.

 

Mi-ești certitudine, căci hotărâtă,

De neoprit, devii convingătoare,

Chiar dacă tu însăți nu știi ce să crezi.

Uneori, ajung să cred în orice cu tine

Și mai ales în Dumnezeu.

Mi-ești certitudine.

 

Mi-ești îmbătare de simțuri,

Inima mea saltă pe dealurile vieții,

Prăpăstioase și înfricoșate, cu griji și abisuri,

Dar în fiecare poiană ești tu,

Așezându-mă printre flori.

Mi-ești îmbătare.

 

Mi-ești soare, odihnă, statornicie,

Mi-ești cântec, liniște, certitudine,

Mi-ești îmbătare.

Unii spun că e “un tantrum”.

Dar eu vreau doar să te cuprind în brațe

Pentru că văd doar cum licărește viața

Și toți îngerii în tine.

Share :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.